Blog

Expoziţie foto în Piaţa Unirii din Oradea, dedicată Zilei Naţionale – „România noastră”

Clubul Varadinum din Oradea a vernisat miercuri, în Piaţa Unirii din Oradea, o expoziţie specială de fotografie în aer liber, dedicată Zilei Naţionale şi numită „România noastră”.

Cele 130 de fotografii, realizate de 18 membri ai fotoclubului orădean, sunt imprimate pe un suport rezistent la intemperii, pe panouri de mari dimensiuni, faţă/verso.

„Am încercat, prin aceste imagini, să prezentăm frumuseţile patriei, surprinse în ultimii doi ani prin lentilele sufletului nostru. Din cei 56 de membri, participă acum 18 membri din diferite zone ale ţării, care văd frumuseţile din ţara noastră şi au dorit să le expună, aici, în Piaţa Unirii din Oradea. Avem chiar şi lucrări ale unor membri din Ungaria, ca Miklos Mihes, care a venit în România să fotografieze Delta Dunării,”, a declarat preşedintele Clubului Varadinum, Ovi D. Pop.

Printre imaginile din cadrul expoziţiei se numără şi câteva realizate de un invitat special, care a avut lucrări publicate în revista National Geographic.

„Avem un panou surpriză, cu nouă lucrări ale unui fotograf de excepţie, pe care eu l-am invitat personal să expună: Andrei Posmoşanu. Eu îl consider unul dintre cei mai buni fotografi de peşteră din România”, a precizat Ovi D. Pop.

Un alt panou aparte prezintă fotografii realizate în Bihor în anii 1960 de Szabo Tamas, fost fotograf la Muzeul de Arte din Cluj-Napoca, a cărui colecţie a fost cumpărată de un membru al clubului Varadinum, Vincze Szabolcs, din Huedin.

„Ne-am gândit să alegem cele mai semnificative imagini din ţara noastră, peisaje, oameni şi aşezări, de pe întreg cuprinsul ţării, prin lucrările colegilor noştri din club. Din Maramureş, până în Alba, până în sudul ţării şi Deltă, avem o ţară minunată şi trebuie să scoatem în evidenţă toate locurile care merită să fie văzute,” a afirmat Adela Rusu, originară din Maramureş.

Fotografiile Adelei amintesc de locurile natale, peisajul în zori de zi din satul Groape, geometria câmpurilor cultivate ori celebra Mocăniţă pufăind prin zăpadă.

Artiştii expozanţi sunt Adela Rusu, Mariana Scubli (Sighetu Marmaţiei), Anca Molnar, Florica Bacter, Melinda Borza, Roxi Condrea, Mehes MiklĂłs (Bekescsaba), Paul Borza, Raul Ghiman, Constantin Lazăr, Doru Petruţiu, Dan Griga (Baia Mare), Vincze Szabolcs (Huedin), Mihai Bogdan, Tomi Borza, Marian Plaino (Bucureşti), Liviu Paşcalău (Timişoara), Mihai Bogdan şi Ovi D. Pop.

Vernisajul expoziţiei „România noastră” a avut loc miercuri, lângă statuia Regelui Ferdinand din Piaţa Unirii, unde, timp de o oră, anterior, se desfăşurase un scurt program festiv cu ocazia Zilei Naţionale.

Expoziţia va rămâne în centrul oraşului până în 4 ianuarie, dar una identică poate fi admirată şi în municipiul Marghita, din 6 decembrie până în 5 ianuarie.

Pe 11 ianuarie, Ziua artei fotografice în România, Clubul Varadinum din Oradea va vernisa expoziţia anuală a acestui fotoclub, cu lucrări ale celor 56 de membri din ţară şi de peste hotare.

Eugenia Paşca (Agerpres)

O nouă expoziție organizată de Varadinum Foto Club - FeminArt
Președinte Al Diviziei Naționale De Salsa Și Bachata

Leave a Reply